Patru români au fost arestați de autoritățile italiene, fiind acuzați de implicare în operațiuni de trafic de persoane. Aceștia sunt suspectați că au organizat transportul ilegal al unor migranți din Tunisia spre coasta italiană, în schimbul sumei de 15.000 de dolari pe persoană.
Potrivit informațiilor, grupul ar fi operat în mod organizat: unul dintre români a intrat în posesia unei bărci, pe care a condus-o până în Tunisia, de unde a preluat migranții. În apropiere de coasta italiană, ambarcațiunea a avut o pană, iar cei patru au intervenit cu o altă barcă pentru a-i recupera pe migranți și a-i aduce pe uscat.
După debarcare, cei patru suspecți au părăsit rapid zona, dar au fost identificați și prinși de poliție în localitățile Trapani și Marsala. În urma perchezițiilor, autoritățile au descoperit la doi dintre aceștia suma de 22.000 de euro, precum și echipament de vedere nocturnă, care ar fi putut fi folosit în activități ilegale viitoare.
Toți cei patru români au fost reținuți și vor fi anchetați pentru complicitate la imigrație ilegală.