În seara zilei de 30 septembrie 2025, pompierii IGSU au fost solicitați să intervină într-un incendiu izbucnit într-un depozit de materiale de construcție bituminoase situat pe șoseaua Muncești nr. 801 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:03.
Conform primelor informații, acoperișul depozitului a fost cuprins de flăcări. Pentru lichidarea arderii au fost trimise forțe și mijloace conform nivelului sporit de intervenție, inclusiv trenul de pompieri al Căii Ferate.
La sosirea la fața locului, pompierii au constatat că flăcările au acoperit în totalitate depozitul cu o suprafață de peste 3000 metri pătrați. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au fost create patru sectoare de luptă, fiind antrenate 18 autospeciale de intervenție cu un efectiv de 70 angajați IGSU.
Pentru asigurarea ordinii publice și securității zonei afectate, au fost trimise echipaje ale poliției și carabinieri. În plus, pentru gestionarea operativă a intervenției a fost instituit Statul Major. La moment, nu există alte riscuri și nu s-au înregistrat victime.
Incendiul a fost localizat la ora 23:14. Flăcările nu mai prezintă risc de răspândire, iar situația este ținută sub control. Echipele specializate ale IGSU continuă să acționeze la fața locului pentru lichidarea completă a incendiului.
Conform legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.