Etichetele aplicate pe produsele alimentare pot crea adesea confuzie. Expresiile precum „se consumă până la”, „valabil până la” sau „ambalat la” nu au întotdeauna același înțeles și, de multe ori, nu semnalează un pericol imediat pentru sănătate. În realitate, aceste termene se referă mai degrabă la calitatea și prospețimea produsului, nu neapărat la momentul în care acesta devine nesigur.
Statisticile arată că în Statele Unite ale Americii, din cauza interpretării greșite a acestor informații, se aruncă anual aproximativ trei miliarde de kilograme de alimente în condiții perfect consumabile.
Sistemul de datare este unul haotic și neuniform. Fiecare producător stabilește termene în funcție de propriile criterii: teste de anduranță, calcule matematice sau, uneori, pur și simplu urmând practicile concurenței. Astfel, două produse similare pot avea termene de valabilitate total diferite. Diferențele sunt vizibile și la nivel legislativ: unele state impun termene specifice pentru lapte, ouă sau produse lactate, în timp ce altele nu reglementează deloc acest aspect.
Specialiștii susțin că, cu excepția unor categorii precum carnea crudă, peștele, lactatele nepasteurizate sau alimentele pentru copii, majoritatea produselor rămân comestibile mult după data indicată pe ambalaj. De exemplu, ouăle pot fi păstrate în frigider între trei și cinci săptămâni, iar produsele congelate își păstrează calitatea și până la un an. Chiar și lactatele deschise pot fi consumate în siguranță timp de una până la trei săptămâni.
O atenție deosebită trebuie acordată carnelor. Data afișată pe etichetă nu ține cont de condițiile de depozitare de acasă, unde temperatura frigiderului poate varia. Experții recomandă consumarea cărnii de până în două zile de la cumpărare, iar a celei roșii crude în maximum patru-cinci zile.
În încercarea de a standardiza aceste practici, California va introduce din iulie anului viitor doar două tipuri de etichete: „optimum calitate până la” și „se consumă obligatoriu până la”. La nivel național, se discută despre adoptarea unor reglementări similare. Până atunci, cea mai bună metodă de a evita risipa alimentară rămâne folosirea simțurilor, cunoașterea condițiilor de depozitare acasă și verificarea aspectului și mirosului produselor înainte de a le arunca.
