Liderii din opt state nordice și baltice au adoptat o declarație comună prin care își exprimă sprijinul ferm pentru Ucraina, subliniind că orice discuții privind viitorul țării trebuie să includă în mod obligatoriu prezența și acordul Kievului. Mesajul a fost transmis în contextul unor consultări internaționale privind securitatea și stabilitatea regională.
În textul oficial, se menționează că pacea durabilă și echitabilă poate fi obținută doar prin implicarea directă a Ucrainei în procesul decizional. „Nicio decizie cu privire la Ucraina nu poate fi luată fără Ucraina, la fel cum nici viitorul Europei nu poate fi conturat fără voința europeană”, se arată în document.
Statele semnatare – Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia – au reiterat că Rusia este singura responsabilă pentru încălcarea dreptului internațional și pentru agresiunea militară împotriva vecinului său. Au mai adăugat că Moscova nu poate beneficia de încredere pe plan extern, dată fiistă conduita sa recentă.
Declarația subliniază, de asemenea, că Ucraina are dreptul să-și aleagă propriile alianțe și parteneriate de securitate, iar nici o altă țară nu are dreptul de a interveni în acest proces. S-a menționat, în mod explicit, că Federația Rusă nu deține un drept de veto asupra aderării Kievului la structuri precum NATO sau Uniunea Europeană.
Pe plan practic, cele opt state și-au reafirmat angajamentul de a continua livrările de echipamente militare și de a sprijini eforturile de apărare ale Ucrainei, precum și de a menține presiunea economică și diplomatică asupra Moscovei atâta timp cât acțiunile militare vor continua.