Suveranitatea absolută reprezintă o exagerare a identității naționale, transformând tradiția într-un dogmă și respingând orice valoare universală. Această atitudine izolaționistă neagă posibilitatea unui dialog global și promovează o viziune îngustă asupra lumii.
Populismul, la rândul său, se folosește de vaguitate și promisiuni grandioase, fără a oferi soluții concrete. Liderii populisti exploatează emoțiile colective, alimentând nostalgia unui trecut idealizat și promițând renașterea națiunii prin metode care ignorează rațiunea și realitatea.
Acest fenomen nu este limitat la o singură țară sau regiune. De la Europa la America Latină și Statele Unite, mișcările populiste împărtășesc teme comune: respingerea elitismului, glorificarea trecutului și promovarea unei solidarități bazate pe excluderea celor considerați străini.
Populismul nu constituie o ideologie coerentă, ci mai degrabă un amestec de sentimente, fobii și speranțe. Demagogii se folosesc de credulitatea publicului, oferind iluzia unui viitor mai bun fără a se simți obligați să respecte angajamente concrete.
În esență, atât suveranitatea exacerbată, cât și populismul, reprezintă o amenințare la adresa rațiunii și a progresului, înlocuind dialogul cu dogma și cooperarea cu izolarea.
