Roger Federer, unul dintre cei mai titrați jucători de tenis din toate timpurile, a ajuns oficial în rândul miliardarilor, conform ultimelor estimări. El urmează astfel pașilor lui Ion Țiriac, devenind al doilea reprezentant al acestui sport care depășește suma de un miliard de dolari.
Fostul campion, în vârstă de 44 de ani, și-a construit o avere impresionată de 1,1 miliarde de dolari, atât prin performanțele sale de pe teren, cât și prin investiții strategice. O parte semnificativă a portofoliului său financiar provine din participarea la firma elvețiană de încălțăminte sport On, care a cunoscut o ascensiune remarcabilă pe plan global.
Deși și-a încheiat cariera competițională în 2022, Federer rămâne un nume extrem de valoros în lumea afacerilor. Printre sursele consistente de venit se numără un contract pe termen lung cu producătorul de articole sportive Uniqlo, precum și parteneriate cu branduri de lux precum Rolex.
Pe parcursul întregii sale cariere, tenismanul elvețian a încasat peste 130 de milioane de dolari doar din premii în bani, fiind doar surclasat în acest clasament de către Novak Djokovic și Rafael Nadal.
Chiar dacă s-a retras din circuitul profesionist, Federer va reveni în octombrie pe teren, într-un mechel demonstrativ la Shanghai Masters. Evenimentul, denumit „Roger Federer and Friends Celebrity Doubles Match”, îi va aduce, fără îndoială, venituri substanțiale.
În lista sportivilor miliardari, Federer se alătură unui club extrem de restrâns. Printre aceștia se numără și baschetbalistul LeBron James și golferul Tiger Woods, singurii care și-au atins acest statut încă din perioada activității competiționale.