În cel mai recent proiect al regizorului român Radu Jude, intitulat „Dracula”, publicul este pus în fața unei experiențe cinematografice neconvenționale, care explorează limitele și pericolele inteligenței artificiale în creația artistică. Pelicula, prezentată în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno, urmărește eforturile unui scenarist care recurge la tehnologie pentru a genera idei pentru un film despre vampiri.
Protagonistul, interpretat de Adonis Tanța, apelează la un software de inteligență artificială pentru a-i oferi inspirație. Însă, în loc de idei originale, acesta primește sugestii grotesce și pline de clișee, ilustrând pericolul standardizării și al devalorizării artei prin tehnologie. Secvențele create de IA sunt un amestec de imagini realiste și elemente generate digital, cu estetici exagerate și lipsite de subtilitate, sugerând un viitor sumbru pentru creația cinematografică.
Povestea se împletește cu elemente tragice și comice, specifice stilului lui Radu Jude. Acțiunea se mută în orașul Sighișoara, transformat într-un fel de parac de distracții tematice, unde un actor epuizat, jucat de Gabriel Spahiu, încearcă să scape din rolul său de vampir într-un spectacol jalnic. În acest context, regizorul critică exploatarea culturală și comercială a miturilor românești, precum și modul în care acestea sunt distorsionate pentru consumul maselor.
Printre personaje se numără și Oana Maria Zaharia, care joacă rolul partenerei vampirului, iar Ilinca Manolache apare în mai multe ipostaze, adăugând profunzime narativă. Povestirile generate de IA devin din ce în ce mai absurde, incluzând elemente sexuale explicite și scene violente, într-o încercare de a atrage un public larg, dar lipsită de substanță artistică.
Prin acest film, Radu Jude continuă să investigheze probleme sociale profunde, precum degradarea morală, exploatarea muncii și impactul tehnologiei asupra creației umane. „Dracula” nu este doar o critică la adresa inteligenței artificiale, ci și o oglindă a societății contemporane, care uneori preferă variantele ușoare și standardizate ale artei, în dauna autenticității.
Cu o durată de aproape trei ore, pelicula provoacă și obosește intenționat, reflectând senzația de saturație pe care o poate genera consumul excesiv de conținuturi lipsite de sens. E un film care sfidează, intrigă și lasă spectatorul cu întrebări despre direcția în care se îndreaptă arta și societatea.
