Expoziția „Maria României. Regina artistă” debutează la Londra cu acuarele regale

O selecție de acuarele realizate de Regina Maria a României va fi expusă începând din septembrie la Londra, în cadrul unei expoziții dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea monarhului. Evenimentul are loc la The King’s Foundation Garrison Chapel Gallery și include, alături de operele reginei, și două lucrări originale ce ilustrează peisaje din România, realizate de regele Charles al III-lea.

Expoziția, intitulată „Maria României. Regina artistă”, prezintă reproduceri fidele ale acuarelelor florale păstrate în arhivele Academiei Române. Acestea vor fi puse în dialog cu lucrări din colecția Transylvania Florilegium, un proiect inițiat de regele Charles, ce cuprinde ilustrații botanice ale unor plante rare din România.

Dr. Shona Kallestrup de la Universitatea St Andrews, curatorul principal al expoziției, a subliniat importanța istorică și artistică a acestui proiect. Sorin Mărgărit, istoric și co-curator, completează echipa de organizare.

„Această expoziție simbolizează legătura culturală dintre România și Marea Britanie. Prin operele Reginei Maria și cele ale regelui Charles, se conturează un dialog artistic ce evidențiază frumusețea naturală și tradiția artistică românească”, a declarat Aura Woodward, directoarea Institutului Cultural Român din Londra.

Regina Maria a României, cunoscută nu doar ca personalitate publică, ci și ca artistă și scriitoare, a avut un rol esențial în afirmarea României pe scena internațională, mai ales după Primul Război Mondial.

Expoziția, deschisă până pe 12 octombrie, va fi însoțită de o serie de conferințe dedicate florilor spontane din România, operei Reginei Maria și artei textile tradiționale românești.

Programul expoziției:
– Vernisaj: 18 septembrie, ora 19:00
– Locație: The King’s Foundation Garrison Chapel Gallery, Londra
– Program: Luni–Vineri: 10:00–17:00; Sâmbătă–Duminică: 10:00–16:00

Conferințe:
– 19 septembrie: „Moștenirea florală a României” – dr. John Akeroyd
– 3 octombrie: „Regina artistă” – dr. Shona Kallestrup
– 9 octombrie: „Semnele cusute ale Reginei” – Ioana Corduneanu

Evenimentul este organizat cu sprijinul Academiei Române, Universității St. Andrews, Ambasadei României la Londra și al partenerilor privați.