Doi tineri români, în vârstă de 20 și, respectiv, 21 de ani, au fost prinși la Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni încercând să introducă în țară o cantitate impresionantă de țigări fără a le declara. Incidentul a avut loc în prima parte a nopții de vineri, pe la ora 02:40, imediat după sosirea unui zbor din Dubai.
Cei doi au parcurs procedurile de frontieră și și-au ridicat bagajele de cală, după care au ales culoarul verde, destinat în mod normal pasagerilor care nu au mărfuri de declarat. Totuși, autoritățile, pe baza unor analize de risc, au decis să le controleze amănunțit bagajele.
La verificare, s-a descoperit că în geamantanele de dimensiuni mari transportau 2.700 de pachete de țigări, echivalente a 54.000 de țigarete, toate de origine extracomunitară. Lotul a fost imediat reținut, iar cele două persoane sunt suspectate de contrabandă. Dosarul a fost transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea pentru continuarea cercetărilor.