Curtea Supremă a Statelor Unite se va pronunța toamna acestui an cu privire la un caz care ar putea readuce în discuție valabilitatea căsătoriilor între persoane de același sex, la un deceniu de la legalizarea lor la nivel federal.
În centrul disputei se află Kim Davis, o fostă funcționară publică din Kentucky, care a refuzat să elibereze licențe de căsătorie pentru cupluri de același sex, invocând convingeri religioase. Ca urmare, Davis a fost condamnată la șase zile de închisoare și obligată să plătească daune morale și cheltuieli de judecată în valoare de peste 360.000 de dolari.
Avocatul său, Mathew Staver, susține că este vorba despre un caz fără precedent, în care o persoană a fost întemnițată pentru a-și exercita libertatea religioasă. Contestația depusă se bazează pe Primul Amendament al Constituției SUA, care garantează libertatea de credință.
Însă, până acum, toate instanțele au respins argumentele, subliniind că, în calitate de reprezentant al statului, Davis nu poate invoca motive religioase pentru a nu-și îndeplini atribuțiile oficiale.
Sentința Curții Supreme va fi urmărită cu atenție, mai ales într-un context în care anumite drepturi civile, cum ar fi accesul la avort, au fost recent restricționate. Decizia ar putea avea implicații majore asupra modului în care se conciliază libertățile individuale cu obligațiile funcționarilor publici.