Un avocat din Ploiești, deja implicat într-un dosar voluminos de fraudă imobiliară legat de proiecte rezidențiale din oraș, a fost trimis în judecată și într-un alt caz, acuzat că a înstrăinat fictiv trei mașini de lux care aparțineau cabinetului său. Scopul ar fi fost evitarea punerii acestora sub sechestru.
Împreună cu el a fost pusă sub acuzare și o avocată stagiară, suspectată că l-a asistat în operațiune. Cei doi sunt acuzați de fals în înscrisuri și abuz de încredere, cu consecințe deosebit de grave, șase persoane fiind vătămate.
Potrivit procurorilor, înstrăinările fictive au fost efectuate în februarie 2025, iar una dintre „cumpărătoare” este o femeie de 79 de ani, fără permis de conducere, care ar fi preluat două dintre autovehicule. Prejudiciul total produs este estimat la aproximativ 442.000 de euro.
Acest nou dosar se adaugă unui altul, mai amplu, în care avocatul este judecat alături de alți inculpați – inclusiv un notar public și câțiva dezvoltatori imobiliari – pentru o serie de fraude legate de complexurile White Tower, City Gate și Mărășești din Ploiești, unde prejudiciul se ridică la peste 8,7 milioane de euro.