Octavian Iachimovschi, fost adjunct al Veronicăi Dragalin, a anunțat oficial sfârșitul carierei sale după 14 ani de activitate în cadrul Procuraturii Anticorupție. Într-un mesaj public, Iachimovschi și-a exprimat sentimentele complexe despre munca sa, menționând că, spre deosebire de cei care au lucrat mai puțin timp, el a adunat în 14 ani ceea ce alții obțin în treizeci. „Am decis că ajunge, am înțeles că am făcut tot ce am putut și sper sincer ca alții să facă mai bine”, a afirmat el.
Cauza deciziei sale nu este legată de lipsa de dedicație sau de rezultate obținute, ci de o convingere profundă că activitatea sa nu mai poate contribui eficient la independența sistemului judiciar. Iachimovschi a subliniat că în ultimele luni a simțit „cineva dă cu piciorul în căldările cu apă pe care le car”, o metaforă ce sugerează o lipsă de susținere sau o percepție de inechitate.
Într-o liniștită recunoaștere, Iachimovschi a amintit de anii grei petrecuți în serviciu: nopți dormite în mașină, sărbători și pandemia trecută pe post de angajat. Totuși, el a spus că nu regretă nicio zi din această perioadă, menționând că a fost alături de colegi devotați, chiar dacă „scăldați” în ape murdare de oameni care preferă să asculte doar ceva anume.
O altă problemă pe care a identificat-o este lipsa atenției față de Procuratura Anticorupție, deși echipa acesteia a obținut recunoaștere internațională. „Este trist să auzi că ceea ce face PA este apreciat în afara țării și mai puțin aici”, a scris el, accentuând nevoia de susținere pentru instituție.
Iachimovschi a menționat că a depus cererea de demisie pe 1 octombrie, după ce în februarie Consiliul Superior al Procurorilor l-a numit candidat la funcția de procuror-șef general. Deși a fost declarat eligibil de Comisia de evaluare, el a ales să nu mai continue activitatea.
„Critica bună și corectă nu este o supărare pentru foștii mei colegi ci un stimul de a face mai bine”, a adăugat el, cerând în final sprijin pentru cei care lucrează la PA.
În concluzie, decizia lui Iachimovschi reflectă o combinație de obosiune și frustrare față de un sistem care pare să nu recunoască eforturile acestora.
