Atac asupra unui spital din Gaza: Cel puțin 15 morți, printre care trei jurnaliști

Un spital din orașul Khan Younis, Gaza, a fost lovit în cursul zilei de luni, într-un atac care a provocat moartea a cel puțin 15 persoane. Printre victime se numără trei jurnaliști, unul dintre ei fiind angajat al agenției internaționale de știri Reuters. Potrivit surselor locale, un alt reporter, angajat al postului Al Jazeera, a fost de asemenea ucis.

Atacul a avut loc în două etape: prima lovitură a vizat clădirea spitalului, iar cea de-a doua a izbucnit în momentul în care echipajele medicale și jurnaliștii încercau să intervină pentru a ajuta victimele. Imagini de la fața locului arată momentul în care transmisia video a unui reporter a fost întreruptă brusc, coincizând cu explozia.

Serviciile de salvare au confirmat că, printre cei uciși, se află și un lucrător medical. Autoritățile de sănătăţi din regiune au condamnat atacul și au cerut investigații imediate.

De la începutul conflictului din octombrie 2023, peste 240 de jurnaliști palestinieni au pierdut viața în bombardamente. Nici armata israeliană, nici reprezentanții guvernului de la Tel Aviv nu au comentat până în acest moment asupra evenimentului.

Situația din Gaza rămâne extrem de tensionată, cu numeroase victime civile și distrugeri masive ale infrastructurilor esențiale.