În sud-vestul Birminghamului, numeroase stâlpi de iluminat sunt împodobite cu drapelul național britanic sau cu crucea Sfântului Gheorghe. Acest fenomen, care a apărut inițial în zona Weoley Castle, s-a răspândit rapid și în alte orașe precum Manchester, Newcastle, Norwich sau Worcester.
Totul a început după ce o elevă de 12 ani nu a fost lăsată să poarte o rochie cu modelul drapelului britanic la o activitate școlară dedicată diversității culturale. Ca reacție, un grup local denumit Weoley Warriors a demarat o campanie de strângere de fonduri și a inițiat montarea steagurilor, susținând că dorește să reaprindă spiritul patriotic.
Însă nu toți locuitorii văd acest gest ca pe un semn de unitate. Unii consideră că steagurile au fost preluate de grupuri cu tendințe extremiste, amintind de legăturile dintre astfel de inițiative și formațiuni controversate.
Specialiștii în științe sociale subliniază că proliferarea drapelor reflectă, de fapt, nemulțumiri mai profunde legate de situația economică și de sentimentul că vocile oamenilor obișnuiți nu sunt auzite. Steagurile devin astfel o metodă informală de a atrage atenția asupra problemelor comunității.
Într-o națiune unde aceste simboluri au fost asociate uneori cu discursuri de excluziune, reacțiile sunt împărțite. Unii cetățeni se declară nemulțumiți sau chiar intimidați de prezența masivă a steagurilor, în timp ce alții le consideră o expresie legitimă a identității naționale.
Autoritățile investighează și incidente de vandalism legate de aceste simboluri, iar dezbaterea publică continuă. În contextul unei societăți polarizate, drapelele au devenit mai mult decât simple materiale textile – sunt o reflectare a tensiunilor și speranțelor unei națiuni în căutare de identitate.
