Șaptesprezece migranți opriți la granița de la Calafat încercau să intre ilegal în țară

Polițiștii de frontieră de la Calafat au reușit să identifice și să oprească un grup format din șaptesprezece persoane de origine africană și asiatică, care nu dețineau actele necesare pentru a intra în spațiul Schengen. Incidentul a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 7:30, în zona stației de taxare de pe podul Calafat–Vidin.

Potrivit informațiilor disponibile, persoanele în cauză au fost observate în timp ce încercau să treacă gardul perimetral al stației. La sosirea forțelor de ordine, aceștia au încercat să fugă pe un câmp din apropierea căii ferate. După ce au fost somați verbal, un polițist a executat un foc de avertisment pentru a-i opri și a asigura perimetrul.

S-a stabilit ulterior că migranții au fost aduși în zonă cu un microbus condus de un șofer slovac, care i-a lăsat în imediata vecinătate a punctului de trecere. Acțiunea a fost derulată cu sprijinul Poliției Transporturilor Feroviare Calafat și al autorităților bulgare de frontieră.

Cei 17 de migranți, precum și șoferul și vehiculul folosit, au fost preluați de poliția bulgară pentru continuarea anchetei.