Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a susţinut vineri necesitatea schimbării modului de numire a conducerilor companiilor de stat. Potrivit acestuia, actuala ordonanţă permite numiri bazate pe interese personale şi nu pe competenţe.
Miruţă a afirmat că mulţi dintre cei care ocupă funcţii de conducere în aceste companii nu sunt motivaţi de salarii, ci de avantajele şi posibilităţile de a face „combinaţii” oferite de poziţiile deţinute. El a propus introducerea unor criterii clare de performanţă şi evaluări periodice, la fiecare şase luni.
„Oamenii capabili care vor veni să conducă aceste companii trebuie să fie protejaţi prin lege şi să aibă stabilitate. Dar înainte de a primi salarii mari, trebuie să dovedească rezultate”, a declarat ministrul.
Miruţă a mai sugerat înfiinţarea unei echipe de evaluare în subordinea premierului, formată din reprezentanţi ai marilor companii, care să analizeze performanţa conducerilor firmelor de stat. El a criticat faptul că unele partide din coaliţie se opun acestor schimbări, fără a aduce argumente solide.
În încheiere, ministrul a sublimiat că multe dintre companiile de stat sunt folosite ca instrumente care afectează interesele naţionale. Reforma propusă vizează, prin urmare, transparenţă şi eficienţă în administrarea acestor entităţi.