Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat suspendarea temporară a relațiilor cu primarul capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban. Decizia vine ca urmare a interzicerii primită de Ceban de a intra în spațiul Schengen, măsură aplicată de autoritățile române pe motiv de securitate națională.
Într-un mesaj public, Chirica a menționat că interdicția care vizează primarul Chișinăului reflectă o deviere de la valorile europene, principii pe care România le susține ca stat membru al UE. El a subliniat că, deși relațiile personale cu Ceban vor fi suspendate, legăturile cu cetățenii și instituțiile pro-europene din Republica Moldova vor rămâne puternice și se vor consolida.
Chirica a adăugat că va demara procedurile necesare pentru suspendarea acordului de înfrățire dintre Iași și Chișinău, invocând faptul că actuala situație nu mai permite o cooperare normală între cele două administrații.
Pe de altă parte, Ion Ceban a reacționat pe rețelele de socializare, susținând că interdicția sa face parte dintr-un joc politic și că va contesta decizia în instanțele din România, precum și la nivel internațional. El și-a exprimat încrederea că justiția va prevala și că adevărul va ieși la lumină.
Interdicția de cinci ani, anunțată în iulie, îi interzice primarului Chișinăului accesul atât în România, cât și în întreg spațiul Schengen.