Polițist ucis în schimb de focuri la benzinărie în Germania

Un polițist german și-a pierdut viața joi, în urma unui schimb de focuri cu făptașii unui jaf comis la o benzinărie din orașul Völklingen, situat în apropiere de granița cu Franța.

Potrivit informațiilor oferite de autorități, doi agenți de poliție au intervenit pentru a-i urmări pe suspecți. În timpul confruntării, unul dintre infractori a reușit să îi smulgă arma unuia dintre ofițeri și a deschis focul, lovindu-l mortal. Făptașul a fost, la rândul lui, rănit și a fost imediat arestat.

La locul evenimentului au fost trimise numeroase echipaje de poliție și de salvare, iar ancheta continuă pentru a stabili toate detaliile incidentului.