Peste 30.200 de candidați susțin probele scrise la Bacalaureat în sesiunea a doua

Începând de luni, peste 30.200 de absolvenți de liceu se prezintă la probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iulie-august. Prima disciplină evaluată este Limba și literatura română.

Programul desfășurării probelor:
– Luni, 28 iulie: Limba și literatura română
– Marți, 29 iulie: proba obligatorie de profil
– Miercuri, 30 iulie: proba la alegere a profilului și specializării
– Joi, 31 iulie: Limba și literatura maternă

Rezultatele vor fi afișate pe 18 august, până la ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în intervalul orar 14:00–18:00. Rezultatele finale vor fi publicate pe 26 august.

Dintre cei înscriși, aproximativ 18.200 de candidați fac parte din promoția curentă, iar restul de circa 12.000 provin din promoții anterioare. Aceștia susțin fie întregul examen, fie doar probele la care nu au obținut promovarea în sesiunile precedente.

Accesul în săli este permis până la ora 8:30, iar proba începe la ora 9:00. Timpul alocat pentru redactare este de trei ore, cu posibilitate de prelungire pentru candidații cu cereri aprobate.

Sunt interzise dispozitivele electronice, materialele tipărite sau manuscrise, precum și orice formă de comunicare între candidați sau cu exteriorul. Încălcarea acestor reguli atrage eliminarea din examen și interzicerea participării în următoarele două sesiuni.

Toate sălile de examen sunt supravegheate audiovizual. Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate zilnic, de la ora 15:00, pe platforma online subiecte.edu.ro.

Promovarea examenului presupune obținerea unei note de cel puțin 5 la fiecare probă scrisă și a unei medii generale minime de 6.