Criza apei calde la București: Rețeaua se reumple treptat după repararea avariei

O parte dintre locuitorii Capitalei se confruntă încă cu întreruperi în alimentarea cu apă caldă, după ce o conductă magistrală de aproape 40 de ani a fost reparată. Specialiștii estimează că realimentarea sistemului, necesară pentru a evita noi defecțiuni, ar putea dura până la 12 ore.

Lucrările de remediere la conducta avariată, cu diametrul de un metru, au fost finalizate, însă procesul de reumplere a rețelei se desfășoară progresiv. Această metodă este esențială pentru a preveni fisuri sau spargerile provocate de variațiile de presiune. Rețeaua primară, care se întinde pe aproximativ 100 de kilometri, este încărcată treptat atât pe conducta de tur, cât și pe cea de retur, urmând ca ulterior întregul sistem să fie echilibrat hidraulic.

Este deja a treia zi în care mii de locuitori din sectoarele 2, 3 și 4 ai municipiului sunt afectați de lipsa apei calde. Defecțiunea a apărut duminică seară, la intersecția Șoselei Mihai Bravu cu Splaiul Unirii, sub podul cu același nume.

Furnizorul de servicii a solicitat înțelegere pentru disconfortul creat și a asigurat că echipele tehnice sunt mobilizate pentru reluarea în siguranță a alimentării cu agent termic.