Casa Albă intră pe TikTok, deși Trump a promis interzicerea platformei

În timp ce Statele Unite continuă dezbaterile privind securitatea națională în cazul TikTok, administrația de la Washington a lansat un cont oficial pe platforma de socializare. Decizia vine în contextul în care președintele Donald Trump, care anterior amenințase cu interzicerea aplicației, și-a schimbat poziția și acum susține menținerea acesteia.

Prima postare de pe noul cont a fost un scurt videoclip de 27 de secunde, acompaniat de mesajul: „America, ne-am întors! Ce mai faci, TikTok?”. La scurt timp după lansare, contul a strâns aproape 4.500 de urmăritori. În contrast, contul personal al lui Trump pe TikTok are peste 110 de milioane de urmăritori, deși ultima sa postare datează din ziua alegerilor din noiembrie 2024.

Potrivit unor surse, Trump consideră că TikTok a jucat un rol esențial în câștigarea sprijinului tinerilor alegători, contribuind la victoria sa electorală. „Administrația este dedicată comunicării succeselor istorice aduse de președinte, pe cât mai multe platforme posibil”, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe.

O lege federală care impunea fie vânzarea, fie interzicerea TikTok urma să intre în vigoare la începutul anului, însă noul președinte a suspendat aplicarea acesteia. Compania-mamă a TikTok, ByteDance, a anunțat că a purtat discuții cu autoritățile americane pentru a găsi o soluție, subliniind că orice acord va respecta legislația chineză.

Platforma de socializare numără peste 170 de milioane de utilizatori doar în SUA și aproape 2 miliarde la nivel global. Termenul limită pentru găsirea unui cumpărător non-chinez sau pentru interzicere a fost prelungit până în toamnă.

Deși inițial susținuse interzicerea TikTok, Trump și-a revizuit poziția după ce și-a creat propriul cont în timpul campaniei electorale, acumulând rapid milioane de urmăritori. El a găzduit chiar și șeful platformei la reședința sa din Florida, iar mai recent, acesta a participat la ceremonia de investitură.

Pe lângă TikTok, conturile oficiale ale administrației americane sunt active și pe alte rețele de socializare, unde au un număr semnificativ de urmăritori.