Un bărbat de 45 de ani din localitatea Leșu, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținut de polițiști sub acuzația că a împușcat ilegal un căprior. Acțiunea a fost descoperită în timp ce suspectul tranșa animalul în pădure.
Potrivit informațiilor oferite de autorități, bărbatul deținea legal trei arme de vânătoare, însă a folosit una dintre acestea în afara oricărei autorizații. La el au fost găsite, pe lângă armele letale, carcasă și trofeu provenite de la un căprior, precum și un telefon mobil.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Poliția continuă ancheta pentru a documenta integral activitatea infracțională.